***

dacă un animăluț de laborator
trage de o manetă şi primeşte o gustare
ori de cîte ori face asta
el va trage de ea mereu
dar nu o va mai face la fel de des
dacă în anumite momente ar primi altceva
sau nimic
a fost o vreme cînd nu credeam că
grija ta
mecanismele afecțiunii tale
sînt periculoase
credeam că stau lîngă tine pentru că îmi place
dar și după aceea tot acolo eram
chiar şi cînd nu mă făceai să mă simt bine
eram deja familiarizat cu sentimentul
era acel sentiment pe care-l ai la patru
dimineața într-un bar
după ce prietenii tăi au plecat acasă

Reclame

©

apoi s-a trezit împins de o mînă
visase că se prăbuşea
bărbatul în vîrstă de alături îi observase tresărirea puternică
care aproape îl făcuse să cadă de pe scaun
și îl prinsese de umăr cu fermitate încercînd să-l redreseze
și tu aştepţi pe cineva?
în clipa următoare a înțeles că lunecarea-n gol a fost un vis
că încă era o ființă
răcoarea neliniştitoare a serii îi răscoli iarăşi pielea
şi-n timp ce asculta amestecul ecourilor de motoare claxoane și voci
îşi strînse genunchii la piept de parcă ar fi fost
chinuit de o durere baricadată în caverna toracelui
nu răspunsese nimic pentru că nu înţelesese nimic
cuvintele nedeslușite îi creaseră un soi de stenahorie
dacă la început păreau că vin din stînga sa
acum păreau că vin de peste tot
o să mori! da o să mori!
se gîndi că astfel de vorbe pot fi auzite doar în vis
își aminti finalul unui poem pe care îl citise
înainte să ațipească
“pînă la mijirea altor zori, în care icoanele vor lăcrima
din zeci mii de ochi blînzi –
un plînset de pe urma căruia nu există scăpare.“
s-a ridicat încet înfundînd mîinile adînc în buzunarele hanoracului și gesticulînd apoi un discret joc de glezne
începuse se fie tot mai frig
s-a așezat din nou
privind fluturii ce umpleau creanga de deasupra bătrînului care cerșea
privind pietrele cum se răcesc

***

descopăr că am sentimente
sentimente care s-au născut fără vedere
tremură și mi se îndeasă sub burtâ
scîncind
sînt fundături
o masă ciudată în care mi-e teamă să lovesc
cu pumnul

să le înțeleg înseamnă să reconsider spațiul din jurul meu

vorbesc cu radu andriescu despre noroc și păsări
în minte se duce un pustiu de război
care inundă cutia craniană
sîngele e un amestec de intim
și pînze de păianjen
am terminat de făcut crocodilul de hîrtie la care am lucrat cu tine
plînge în timp ce sfîșie și înghite

***

abundă diminețile mohorîte
și pereții înalți de sticlă în care se reflectă
la această masă
încerc să îmi amintesc cum arată un om care ascultă
sub aceste scări
pulsul continuă să producă reziduuri
cu această cafea și zgomotul sinistru
al motoarelor ploii
am descărcat trei feluri diferite de-a iniția o conversație
lumină albastră din palme, aerul nervurat
evocă limbajul articulat
fata de la bar
stă prăbușită între tristetețile sale
în timp ce imaginația mea o caută în cer

***

în timp ce se îndrepta spre locuință
cu pași nehotărîți, lipsiți de vlagă,
a înţeles cu limpezimea tipică deznădăjduiților
că n-avea prieteni, că era singur,
că toate temeliile vieţii sale de pînă atunci erau meschine
şi de prost gust şi că,
aproape sigur, nu ar fi cel mai bun moment să se întoarcă din drum să dea din nou ochii cu ea.
și-a amintit cum una dintre iubite l-a dus să vadă singura piesă de teatru din viaţa lui,
în care un bărbat şi o femeie care se gindesc să se sinucidă
sărind de pe terasa unui hotel
se văd unul pe altul, le place ce văd,
se hotărăsc să nu sară şi rămîn împreună.
s-a intrebat dacă n-ar trebui să se ducă şi el pe un pod,
să se pregătească să sară şi să spere că va fi salvat de o femeie frumoasă
care îl va iubi veşnic şi la fel de tare cum o va iubi şi el.
dar apoi şi-a amintit că, din cauza urmărilor oculte ale ciudăţeniei ce pusese stăpînire pe el,
avea să se îndrăgostească de toate femeile care-i vor ieşi în cale,
fie pe Mătăsari, fie în centrul vechi, fie oriunde altundeva ar nimeri:
cluburi, terase, bordeluri, aşa că fără îndoială că acea femeie frumoasă îl va părăsi,
iar el va fi şi mai nefericit ca înainte.
în unele zile se trezeşte în pustietatea sărăcăciosului prezent,
printre trupuri bășicate de putreziciunea sufletului. puzderie de morţi,
toţi refuzînd să recunoască că au crăpat, cadavre care continuă cu înverşunare să se comporte ca şi cei vii,
ducîndu-se la cumpărături, luînd autobuze,
mîncînd în fast food-uri
încercînd haine noi și parfumuri,
mergînd acasă să socotească facturile
să facă dragoste.
“dar nu mai existați, mirosiți a hoit,
sînteţi cu toții morţi, le strigă el. strigoilor, întoarceţi-vă în morminte.“
ei îl ignoră sau rîd sau se jenează.
alții aruncă înjurături în direcția sa.
el tace şi se îndepărtează grăbit.
ajunge acasă unde încearcă să rămînă treaz în timp ce trupul ca o jucărie din piese de lego
se desface ușor.
ochii plutesc înspre un cer secund,
se-nvîrt unele-njurul altora brațele desprinse,
se ridică din ce în ce mai sus
conturul de fum al unui pește alb
și rămîn cu picioarele pe pămînt
doar cîinii care îl urmăresc noapte de noapte.