***

și acum, trupul tău o baracă de scînduri,
ochii ca de mercur interferînd cu lumina
insectei inițiale.
deasupra, balcoane pline cu rufe umede.
cerul se descuamează în milioane de foițe
pe care toamna tîrzie le pulverizează ca o ploaie de confetti peste noi.
în spatele toaletei publice,
o cerșetoare bătrînă îşi cercetează în pungile de rafie
chiverniseala unei zile întregi:
pîine, parizer, vînt, ciocuri de pasăre,
iaurt, supunere, o rugăciune, bucăți de uter, o mașinărie de fabricat singurătate,
sclipirea unei vitrine
și în inimă ceva adînc, insuportabil.
marele ei ochi albastru
ne umple de teroare.