***

nu mai ştiu ce ne mai ține împreună.
poate foaia de hîrtie glasată în care odată
a fost împachetată o pereche de mănuși,
poate pliurile de piele de pe chipul fiecăruia dintre noi,
poate liniștea ce încă mai spune povești de necrezut.
simt de parcă aș da cu lopata într-un pămînt înghețat și tare,
cînd mă gîndesc la trecut.
suntem atît de îndepărtați și aproape ostili, Lilian Gish!
reflectîndu-se din oglindă,
firmele clădirilor de birouri de peste drum
luminează magic bucătăria, fotografia ta înrămată.
la impactul cu podeaua un ou explodează cu tandrețe.
mă așez în genunchi. stau şi privesc minute în șir gălbenușul cum se întinde,
ascult apa curgînd în chiuvetă,
îți simt mîinile care-mi dau brînci într-un urlet.
și apoi, întuneric în întuneric,
cu pielea moale și dulce,
cu buzele vopsite în alb:
tăcerea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s