shadows

simptome pozitive:
conductele intransigente ale orașului mîncat de rugină
idei delirante, halucinaţii tulburări ale gîndirii şi tulburări de mişcare —
în privirea lui e o gaură sau un gol,
ceva ce ajunge departe.
simptome negative:
toate iluziile pe care le poți avea după patruzeci de ani,
aplatizare emoţională sau absenţa exprimării emoţionale,
discursul interior, la timp pentru toți ceilalți
dar prea tîrziu pentru cel care vrea să se arunce,
serile de noiembrie în care “ajungi într-un loc și nu știi de unde ai plecat“.
simptome cognitive:
dificultăţi privind prioritizarea sarcinilor,
organizarea gândirii şi anumite tipuri de memorie,
plimbarea zilnică timp de treizeci de minute sub norii
radioactivi,
mișcarea în propriul spațiu existențial
bîjbîind prin întuneric pereții subțiri ai aortei.
simptome afective:
dispoziţie depresivă,
insomnii,
încercările repetate de-a convinge
susurul robinetului să se oprească,
vorbitul în somn:
“ 7. O, Doamne, eu sunt robul Tău, eu sunt robul Tău şi fiul roabei Tale; rupt-ai legăturile mele.
8. Ţie-ţi voi aduce jertfă de laudă şi numele Domnului voi chema.
9. Făgăduinţele mele le voi plini Domnului, înaintea a tot poporului Lui,
10. În curţile casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime“
de asemenea, sentimente de inutilitate, vinovăţie şi anxietate,
precum şi alte simptome din sfera afectivă.
vă rugăm să așteptați, se setează imaginea…

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s