Apărarea Siciliană

neapărat trebuie să
ai un program
să știi unde o să fii în fiecare moment al zilei
ce o să faci de dimineață
și pînă seara tîrziu
trebuie să ai rutina ta
să fii liber niciodată eliberat
să fii concentrat
totul să rămînă astfel sub control:
acizii grași
purinele
pirimidinele
fiecare mușchi
tendon
felul în care cresc unghiile
trebuie să pui în ordine tot ce trebuie
pus în ordine
să împachetezi tot ce trebuie
împachetat
încalță cei mai comozi pantofi
leagă șireturile strîns
răsucește de două ori cheia în ușă
și după cîțiva pași întoarce-te și asigură-te
că este închisă cum trebuie
verifică lista pe care ai dezlipit-o de pe frigider
ai grijă să nu omiți vreun lucru
intră în sh-ul de la parterul blocului
sună-ți mama și întreabă dacă ți-a luat
pe rețeta cunoștinței sale ce aveai nevoie
apoi întoarce-te cu fața spre cer și cu palmele așezate pe ochi spune:
“jur pe numărul patru
sădit în mintea mea
pe el
izvorul și rădăcina creației veșnic curgătoare
că tendoanele de ren sînt asepsia perfectă
cînd sîngele țîșnește ritmic cu presiune sincron
iar incizia urmează liniile de forță ale pielii“
și cînd ești absolut sigur
că totul a fost realizat
întoarce-te în oceanul primitiv al casei
apucă-te din nou să înveți să aștepți în tăcere
și amintește-ți să nu privești
știrile de seară
pentru că
fii sigur
în cetatea Ilionului mai sînt cai de lemn
iar Sodoma și Gomora încă ard.

Reclame

***

stele și pulsul cățărător
pulsul în scară
imaginea care ar fi putut să fie obsesia a șapte vieți
în șapte trupuri diferite
direcția spre care nu te poți îndrepta
decît intrînd cu toată forța într-o barieră
“ trebuie să fie o ieșire din gaura asta de șarpe
este singurul motiv pentru care mai scriu rîndurile astea “
în șir indian
împleticiți pe străzi
adormim cu napalmul în gînd
e-atîta lumină
“ăsta e corpul delict“
doar noi doi la marginea orașului
și totul înfășurat
bine strîns în plasă de sîrmă
cea din urmă ezitare
ultimele șuvițe șiroitoare de apă
ultima dată cînd îmi acoperi ochii
cu ceva doar al tău.

***

urinez peste cocoloșul de hîrtie
din vasul veceului
vreau să-l înmoi și mai tare
să-l dispersez cu jetul de urină
ca în timpul unui bombardament
picăturile
fac șanț pe mijloc
șanț prin care trece călare pe-un cristal de sticlă ieftină

bătrînul

pe care de cîțiva ani îl visez că înnebunește de singurătate cîntînd:

“de-a ta sărutare, Zaraza

vreau să mor și eu!“

apometrul acoperit de rugină și calcar
numără salturile:
1. 703.088pe roșu
1. 975. 088 pe negru
pînă la lună.

***

calc înadins și apăsat în toate bălțile
la adăpost de ploaia torențială
un bărbat mic de statură
cu păr rar și cocoașă în piept
mă privește nedumerit
strig: în anul 1812 o iarnă timpurie s-a abătut asupra Rusiei
fără adăpost
fără hrană
soldații francezi au murit cu miile din cauza gerului
strigă: în 1812 o iarnă timpurie s-a abătut asupra Rusiei
fără adăpost
fără hrană
soldații francezi au murit cu miile din cauza gerului
țin
ține
și ținem deasupra capului un cer care își modiifică poziția
gravitațional cu mișcările bolnavului
strigăm:: în anul 1812 o iarnă timpurie s-a abătut asupra Rusiei
fără adăpost
fără hrană
soldații francezi au murit cu miile din cauza gerului.

***

e-o transmisiune-n direct de pe undeva
de la malul mării
reporterul
un tip răcit și înțolit ca un urs
anunță că un vapor din lemn
de culoare albastră
va fi ridicat de pe fundul apei
pentru prima dată după 450 de ani de la naufragiu
imaginile se succed rapid dînd naștere unor viziuni interioare
vechi ca amintirea unei vieți trecute
în cele din urmă nava este așezată
pe bucăți în remorcile a două camioane
apoi acestea pornesc cu viteză redusă
asemenea unui cortegiu funerar
prin micul oraș
pe trotuarele negre și umede
locuitorii stau și privesc mașinile
ce transportă uriașa singurătate
o fată scapă din mînă o oglindă care se sparge
cioburile care împînzesc asfaltul nu sînt
doar cioburile unei nostalgii
vaporul a ajuns în centrul vechi al orașului
piața este căptușită cu sute de curioși
bărbații și femeile discută însoțind vorbele cu gesturi largi
de la terase răsună o muzică rece
ca sîngele de reptilă
copiii mănâncă porumb fiert și vată de zahăr pe băț
întocmai ca la bîlci
mă apropii tot mai mult de ecran
o tristețe sclipitoare și încăpățînată îmi împăienjenește privirea
trec palma transpirată peste praful de pe ecran
încerc să disting fețele din mulțime
îmi dau seama că ziua de ieri este o patrie
din care am emigrat cu toții.