***

cel puțin o dată pe lună
ne spunem “la revedere“
cel puțin o dată pe lună
mă ghemuiesc pe bancheta din spate a unui microbuz
cu genunchii sprijiniți pe scaunul din față
și căștile-n urechi
în fiecare stație se aude șoferul întrebînd
într-o limbă mutilată de rutină
cine coboară
cine are bagaje în spate
prin fereastra mată nu pot vedea cerul sau oamenii
mergînd spre cealaltă parte a zilei
și nu-mi pot da seama dacă ce se aude
sînt urlete de durere
sau bucuria regăsirii
rămîn cu ochii închiși și căștile-n urechi pînă acasă
păstrez în minte o ultimă imagine a ta
așa cum
pe retina unui mort rămîne întipărită în format pdf sau jpeg
ultima clipă a vieții sale.

Publicitate