***

stau cu ochii
ațintiți spre afișajul cu leduri roșii
se apropie rândul meu
numărul 137
sunt mai mult de două ore
de când aștept
dar acum când plictisul profund
a început să semne cu iubirea delicată a unei curve
m-am oprit din căscat
și aveam 137 de motive să îmi exprim nemulțumirea
137 de motive să cedez
137 de motive să cad în ispita de a vedea
că a fi om este la fel cu a fi un balon
umplut cu heliu
care se îndreaptă spre cerul
unde se află un soare fix și din ce în ce mai alb
mai arzător
ascult, ascult
vocile din jur
și încerc să înţeleg
nu ştiu ce să fac cu ce aud
nu am încredere în ce mi s-a întâmplat
în ultimele două ore
mi s-a întâmplat ceva ce poate
din cauza faptului că nu am ştiut cum să ascult
am trăit ca fiind altceva
un vaccin eficient împotriva singurătății
o capcană în care s-a putut trăi confortabil
însă fără nicio posibilitate de eliberare.

Reclame

***

mi-ar plăcea să îți pot povesti
despre ceea ce văd
despre clădirile abandonate
structura labirintică
a propoziției
“poetul însuși fusese mesajul“
despre benzinăriile încrețite ca un scrot
escadroanele de păduchi care se strâng
în jurul oului fragil al dura materului
despre figurinele de turtă dulce
dialogurile casante dintre stropi și logaritmi
mi-ar plăcea să îți pot povesti despre tot ce văd
dar îmi e mposibil
să găsesc o durere
care să își dorească să fie povestită
și mă întreb atunci
dacă a meritat să pornesc în această
călătorie
de la o extremă la alta a tăcerii
însă este la fel imposibil să taci complet
și știu că voi sfârși prin a te chema
prin a te striga
așa cum se strigă atunci
când ești în întuneric
fără voce
cu tremur
asemănător cu al licuricilor
când se lovesc de parbrizul mașinii
și se pulverizează rapid
într-un mic nor de praf și lumină
aceasta fiind – poate – ideea lor
de nou început.