amniotic

ghemuit în mireasma de metropolă

a propriilor reflexe

noapte de noapte

reconectez cordonul ombilical

aștept mesaje din înalt

cu privirea ațintită

spre diagrama trandafirului lipsă din buchet

rămân suspendat

între halucinație și oglinda care nu reflectă nimic

luminat tot mai intens 

de focul rece al veiozei din sare de Himalaya

liniștea  încetează să mai fie

axă de simetrie

devine ființă

sumbră

oraculară

în cei câțiva metri cubi de aer

blițuri puternice luminează pe covor

cartușe de război

motoare sfărâmate de bombardiere

garduri din plasă și sârmă ghimpată

spre care ca într-o aură de cercuri concentrice

mă îndrept cuprins de un soi de abstrusâ clarviziune

așa mă găseşește în zori ea

agățat într-o spânzurătoare de cobalt

și când sunt iarăşi întins pe podea

cu așternuturile răvășite de jur-împrejur

deconectează cordonul

șterge embrionul transparent

lichidul amniotic de pe trup și din păr

atunci redeschid ochii 

încep să visez

interiorul minuscul 

ilizibil al lumii

și fiecare clipă ce vine

are propriul organ de simț

ovare fertile

rețele de cablaj subteran

cu ajutorul cărora

civilizații colaterale

programează

sexul verbului a muri.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s