kebra nagast

teama vine odată cu înserarea

aduce straturi groase și dense de halucinații

în care omogenizează

forme difuze

sunete

umbre

de prin colțurile casei

ființe care întreaga zi

nu și-au făcut simțitâ prezența

se dezmorțesc

se scutură

dansează

cum fac dragonii la sărbătorile din cartierele chinezești

uneori își arată în lumina difuză pielea

de scoarță neagră și umedă

ochii poliedre perfecte din care țâșnesc

mici flăcări albastre

sună din coadă ca mănunchiul de chei

al proprietarului când vine să ceară chiria

te sperii

deși este aceeași cameră

în care ziua privești la tv

îți palpezi abdomenul umflat

cu teama că poate ai o boală de ficat

același dormitor în care gândești cu ochii-nchiși

ore-n șir la textura cearceafurilor

pipăi infimele noduri ale țesăturii

te ridici de pe pat

apeși cu mâna tremurând întrerupătorul

durează câteva clipe până îl nimerești

și totul revine la normal

lumina portocalie

redă obiectelor forma cunoscută

structura rigidă cu muchii largi și liniștitoare

ungherele casei sunt din nou cuminți

sigure

nu mai există pericole

niciun vultur care să-ți răvășească ficatul

furnici care să târască în fălcile lor puternice

larve

bucăți mari din tine spre portalul de

dincolo de balustrada balconului

legătura cu realitatea convenabilă

simplă

s-a restabilit

pipăi iarăși nodurile țesăturii

sperând că o să poți adormi cu lumina aprinsă

gândind la ce se spune

că în momentul morții unui om

acestuia îi trece toată viața prin față

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s