amniotic

ghemuit în mireasma de metropolă

a propriilor reflexe

noapte de noapte

reconectez cordonul ombilical

aștept mesaje din înalt

cu privirea ațintită

spre diagrama trandafirului lipsă din buchet

rămân suspendat

între halucinație și oglinda care nu reflectă nimic

luminat tot mai intens 

de focul rece al veiozei din sare de Himalaya

liniștea  încetează să mai fie

axă de simetrie

devine ființă

sumbră

oraculară

în cei câțiva metri cubi de aer

blițuri puternice luminează pe covor

cartușe de război

motoare sfărâmate de bombardiere

garduri din plasă și sârmă ghimpată

spre care ca într-o aură de cercuri concentrice

mă îndrept cuprins de un soi de abstrusâ clarviziune

așa mă găseşește în zori ea

agățat într-o spânzurătoare de cobalt

și când sunt iarăşi întins pe podea

cu așternuturile răvășite de jur-împrejur

deconectează cordonul

șterge embrionul transparent

lichidul amniotic de pe trup și din păr

atunci redeschid ochii 

încep să visez

interiorul minuscul 

ilizibil al lumii

și fiecare clipă ce vine

are propriul organ de simț

ovare fertile

rețele de cablaj subteran

cu ajutorul cărora

civilizații colaterale

programează

sexul verbului a muri.

Reclame

kebra nagast

teama vine odată cu înserarea

aduce straturi groase și dense de halucinații

în care omogenizează

forme difuze

sunete

umbre

de prin colțurile casei

ființe care întreaga zi

nu și-au făcut simțitâ prezența

se dezmorțesc

se scutură

dansează

cum fac dragonii la sărbătorile din cartierele chinezești

uneori își arată în lumina difuză pielea

de scoarță neagră și umedă

ochii poliedre perfecte din care țâșnesc

mici flăcări albastre

sună din coadă ca mănunchiul de chei

al proprietarului când vine să ceară chiria

te sperii

deși este aceeași cameră

în care ziua privești la tv

îți palpezi abdomenul umflat

cu teama că poate ai o boală de ficat

același dormitor în care gândești cu ochii-nchiși

ore-n șir la textura cearceafurilor

pipăi infimele noduri ale țesăturii

te ridici de pe pat

apeși cu mâna tremurând întrerupătorul

durează câteva clipe până îl nimerești

și totul revine la normal

lumina portocalie

redă obiectelor forma cunoscută

structura rigidă cu muchii largi și liniștitoare

ungherele casei sunt din nou cuminți

sigure

nu mai există pericole

niciun vultur care să-ți răvășească ficatul

furnici care să târască în fălcile lor puternice

larve

bucăți mari din tine spre portalul de

dincolo de balustrada balconului

legătura cu realitatea convenabilă

simplă

s-a restabilit

pipăi iarăși nodurile țesăturii

sperând că o să poți adormi cu lumina aprinsă

gândind la ce se spune

că în momentul morții unui om

acestuia îi trece toată viața prin față