***

pe un drum foarte lung

care coboară mereu

mergi şi încetul cu încetul 

simțul auzului dispare 

orașul

oamenii 

capătă proporții ireale

propoziții scurte

flash-uri orbitoare

acutizează percepția

urechile se micșorează până dispar

nasul se retrage în carnea feței

dinții (de lapte încă o dată) se resorb

picioarele se retrag în burtă

ca niște coarne de melc atinse 

cu degete de copil

şi nu mai mergi 

ci plutești

orbitezi în jurul unei planete

din beteală și globuri de pom

iar umbra ta cade 

peste vitrine împodobite 

copii care colindă

cu emoția unui medic legist

aflat la prima autopsie.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s