Myo

dar ce se va întâmpla cu noi

odată ce ne vom termina de povestit unul altuia

toate poveștile

ne vom spune toate minciunile

și alte câteva mii în plus

după ce vom coborî în propriile măruntaie

în acel îngheț cu formă fixă

locuit doar de morți și de moarte

iar marginile iluziei pe care locuim

se vor toci ca brațele canapelei

unde am ajuns să ne cunoaștem atât de bine

când tăcuți stăteam în bucătărie și fumam

iar nopțile ni se cățărau în ochi prin gleznele 

întotdeauna setate pe 

frecvența ploilor.

spuneai că suntem două planete

că miezul nostru 

derivă din verbul myo

că forța de atracție

a unuia față de celălalt este atât de mare 

încât nici aburul respirației

propria lumină nu ne pot părăsi

și de aceea zic oamenii că suntem două găuri negre

uitate în viață

una în viața alteia.

Reclame

emptiness hd

întins pe pat
plimb telecomanda dintr-o mână în alta

ca un cuțitar

care se pregătește de înfruntare.

lumina albastră a televizorului

străpunge retina.

în cap culorile

se aleargă între ele

se lovesc de pereți

se împrăștie 

în mii de scântei umede

care au chipurile actorilor cinematografului francez

italian.

în mijlocul camerei

o stea în papuci de casă

fumează țigară după țigară

așezată turcește pe claia de scântei.

îmi trimite semnale de fum

nevrând să strice

liniștea pe care ai ăsat-o în urma ta 

și pe care încă o aud 

în acest vast deșert de carbon care mă înconjoară.

Studiu de caz

orașul s-a redus la puncte și drepte.

arborii, stropii tari de ploaie, străzile

toate sunt făcute din aceleași materiale

beton, praf și neon.

printre gunoaie

câini concentrici

adulmecă existența

modul nostru de a trăi.

tristețea pneurilor

scrâșnește în intersecții.

în min(t)e

încă asmuți neobosită

tăcerea

Orașul păsărilor migratoare

îmi spun: poți termina de citit cartea asta mai târziu.

acum ar fi bine să deschizi fereastra

și să tragi niște aer proaspăt în piept.

sau mai bine nu. este o iarnă foarte rece

mercurul din termometre arată grade puține.

și nu doar gradele sunt puține în orașul acesta

unde nimic nu este unde trebuie să fie

unde totul este altundeva

mai ales tu.

spun la televizor

că toate drumurile pe care te-ai fi putut întoarce

sunt blocate

că protestatarii de la universitate

au blocat piața

au ridicat oameni de zăpadă

și baricade peste tot.

am vrut să te sun să îți spun

că de fapt e-o minciunâ.

că în fiecare zi merg mult

chiar trec pe acolo

și singurul lucru pe care îl văd

este absența ta

un tanc

care trece peste mine sfărâmându-mi oasele.

Aproape Poem

în apartamentul unde mănânc

și dorm,

unde mă întorc la rănile noastre,

a plouat. 

a plouat în 

pat,

a plouat pe linia vieții,

până când

camera s-a inundat,

până când,

deasupra apei,

insulă de nisip fin și alb,

a rămas doar craniul meu.

nervoasă,

după ce a renunțat să mai lovească în ușă,

vecina de la etajul de dedesubt

și-a tăiat o bucată de piele

de pe coapsă.

a făcut din ea o bărcuță

și i-a dat drumul 

pe sub ușă.

până a ajuns la mine

pielea s-a încrețit,

ce scrisese pe ea nu se mai putea citi.