Uneori

în puterea nopții

mă trezește din somn

nevoia de-a mă pișa.

Sunt doar câțiva pași până la baie,

pași

pe care mintea îi știe pe de rost,

dar refuză să-i facă.

Nimic nu se întâmplă în jurul meu.

Niciun sunet nu se aude,

niciun miros nu se simte,

nici cald sau frig,

nimic nu este mult ori puțin,

aproape sau departe.

Doar oglinda de pe perete

își recapătăvraja:

are 

din nou puterea să spună cine este 

cel mai singur om .

Reclame

Fucked up blues

Eșarfa și paltonul
au rămas
căzute pe podea
între scaune 
și masa pe care lama unui cuțit
se odihnește între două jumătăți de măr
precum o katana care tocmai a spintecat buza unei gheișe.
Dincolo de fereastră
în taina necesară a nopții
se naște și se moare mai departe
și
nimeni nu știe ce scut ți-ai făcut din întuneric,
cât de tăioase-s marginile buzelor tale când nu spui nimic.