Negru pe Alb

Singurătatea începe 

odată cu bucata de covor

de la intrare,

cu zgomotul cheilor vârâte în broască,

sau poate că a început totuși de la acel câine

care zăcea lovit în mijlocul străzii,

cu imaginea pantofilor fără șireturi ai stăpânului,

suspendată pe retină.

Și continuă cu felul în care

umbrele-ipoteze insuficiente

alunecă peste pachetul de țigări 

lăsat pe masă,

pe marginea unui pahar prăfuit de lipsa oricărui argument,

apoi

de pe pereții bucătăriei

se scufundă în chiuvetă.

Dispariția lor merită 

toată atenția: 

se întâmplă între

clipa când durerea devine tăcută

și secunda în care

o femeie se așază pe scaun

și bate la mașina de scris întâia literă.

Negru pe alb.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s