Mai întâi închid toate luminile
apoi în întuneric bâjbâi
în căutarea patului.
Și de fiecare dată îi lovesc marginea
cu tibia
astfel că înainte să adorm
ultimele cuvinte sunt invariabil înjurături spuse într-o lume în care încap doar singur.
Ochii se obișnuiesc treptat cu întunericul,
și în urechea așezată pe pernă
se aude zvâcnind inima.
Cu cealaltă ascult ceasul de
perete cum își ascute limbile pentru următoare victorie asupra trupului.
Dar așa, aflu că un minut nu durează cât 60 de secunde,
ci cât 85 de bătăi de cord.
85 de pulsații, timp în care un copac poate înflori,
iar pe linia de cenușă a unui țărm
poate sosi cântărețul orb cu sandale de fier.
Sunt miop
și asta mă ajută să văd ce doresc în întuneric.
Privirea încețoșată
pe cerul alb și neted al dormitorului
recompune cu ușurință imagini ale zilei trecute:
o dimineață șubredă ca plămânii unui bolnav de tuberculoză,
o fată își răsucește nervoasă
părul pe deget
apoi lipește guma de mestecat pe scaunul din față,
scaunul șoferului.
Pot să văd femeia marmorată
aprinzând țigara de zborul rapid al unui F16.
Își ia copilul de la școală și
privesc amândoi cerul cu largi scobituri
prin care se văd ultimii cai șchiopătând.
Sunt vedeniile celor înșelați de fildeșul de pe dintele elefantului.
Pot să văd
cum mai întâi închid toate luminile
și bâjbâi apoi în întuneric
în căutarea trupului
Și de fiecare dată îi lovesc marginea
astfel că înainte să adorm
ultimele cuvinte sunt invariabil înjurături spuse într-o lume în care încap doar singur.
Negru Opac 