resturile de la cină le mănâncă șoarecii.
S-au plictisit de cartofi reci.
Asta mănâncă de-un timp;
i-ai obișnuit prost cu adăpost din haine curate,
călcate,
vaze cu flori,
gogoși spiralate.
Acum duc vorba prin vecini,
spun că
erai sursa mea unică
de proteine,
de vitamine,
carbohidrați,
și-acum mă hrănesc cu ce-a mai rămas din tine prin casă,
iar ei știu că asta nu-i de ajuns.