Gândurile mele

sunt fire de telefon abandonate.

Niciun impuls electric

nu le animă,

nimeni nu le mai  ascultă.

Nici măcar serviciile secrete.

Doar mișcarea haotică

a vântului

și ploaia

le schimbă uneori forma întinsă,

făcându-le să atârne

sabie deasupra capului.

Reclame

7 A.M

Îmi plac diminețile cu tigri albaștri.

Diminețile în care orașul dogorăște

și răgetul pietrelor se aude

pe toate străzile Buzăului,

lăsând iluzia unui nou început.

Îmi place să fiu înșelat în felul acesta,

îmi place complicitatea în iluzionare cu doamna Zincă, de la etajul de deasupra, 

care suferă de cancer.

Gândurile ei și ale mele sunt animale fatale

coborâte dintr-un mister pe care tigrii albaștri nu-l frecventează

din punct de vedere metafizic,

sunt animale care se sprijină de incertitudine,

în încercarea de-a purta pe umeri viețile noastre

o zi în plus.

Pânda

Vânzătorul de la non-stop,

la pândă,

toată noaptea a dormit iepurește.

Trec mașini în mare viteză,

casa de marcat foșnește.

I-a crescut barba 

și părul îi stă vâlvoi

Șade-n sihăstrie

“nu mai are lumea bani“

între pachete de țigări care se vând la bucată,

 coperte lucioase de reviste

și rate bancare.

Acasă, femeia lui 

privește la televizor

reclame la salamuri,

detergenți,

lenjerie intimă,

absorbante.

Se scobește-ntre dinți,

mănâncă mult.

În fond, este fericită:

așteaptă un copil.

Vânzătorul de la non-stop stă la pândă, 

femeii lui i-a cescut barba dormind iepurește,

stând în sihăstrie între pachete de țigări, 

și întârzieri la plata ratelor. 

Vânzătorul se scobește între dinți mănâncă mult

privește reclame la detergenți,

materiale izolatoare,

credite ipotecare.

În fond este fericit:

așteaptă o nouă casă de marcat.

Copilul

are părul vâlvoi

mănâncă mult

se scobește între dinți.

Vine și trece în mare viteză

privind reclamele 

cu salamuri,

detergenți,

credite bancare,

absorbante.

Cu toții sunt fericiți:

femeii, copilulului, vânzătorului

le-au crescut bărbi 

stând la pândă,

dormind iepurește.

Soldat de plumb

tramvaiul pe care-l aștept

are pictat pe el Cina cea de taina a lui Da Vinci.

Vatmanul este din plastilină

pe lângă el consistența mea

este cea a plumbului.

Marginea bocancilor mei cu ținte

poartă urme de viscere:

am sărit pe burta muzicii întreaga zi.

Am 19 ani,

părul lung,

este octombrie,

și mâine plec în armată.

Servesc patria!

Sap tuneluri de la un mort la altul,

întind sârmă ghimpată de la un rinichi la celălalt

să-mi rămână la adăpost flora intestinală.

Fac plantoane să citesc Kafka,

mănânc sâmbăta felii groase de pâine,

piure cu carne,

și de ziua armatei beau juma’ de cană de vin în cinstea lui raskolnikov și a ta

iar seara beau ceai cu bromură 

să nu mai simt nici urmâ de tine.

Între timp

resturile de la cină le mănâncă șobolanii

s-au plictisit de cartofi reci

asta mănâncă de-un timp

i-ai obișnuit prost: cu adăpost din haine curate, călcate

vaze cu flori proaspete

gogoși spiralate.

acum duc vorba prin vecini

spun că oala

e goală și tristă

iar eu mă hrănesc cu ce-a mai rămas din tine prin casă.

ei știu că asta nu-i de ajuns

erai unica mea sursă

de proteine

de vitamine

carbohidrați

singurul țărm.

acum țărmul sunt eu

și orice sticlă adusă de valuri

este fără mesaj.